dimanche 16 octobre 2011

U tistamentu di Dick Silver (7,8/...)

Una nuvella di
Jean-Yves Acquaviva

VII


Una furesta di u Northumberland, u 7 di maghju di u 1972, miziornu è quartu..



Omi è cani eranu passati senza vede à Dick in fondu à u so tafone. S'era statu senza rispirà, fendu si u più chjucu pussibule, acciuncatu da u fraiu ch'elli avianu fattu saltendu sopra u so capu. Era un veru miraculu chì nimu ùn sia cascatu, chì nimu ùn si sia arvistu di a so prisenza. Pianu, pianu u silenziu si facia torna, solu in u luntanu si sintia qualchì abbaghju. Un strappittime di frasca cacciò Dick di u so turpore, prima sintì e voce senza sapè da duve vinianu è po i vide. Eranu trè, trè zitelli d'una dodicina d'anni, una femina è dui masci. L'omu è i zitellacci si vardonu senza dì nulla qualchì minutu è a femina s'avanzò.

         - "Aiutate mi." Disse Dick d'una voce chì circava à esse dolce.

I dui masci fighjonu a femina l'ochji carchi à dumande, u più maiò li volse parlà ma quella li tagliò a scicca d'un gestu di u bracciu.

        - "È perchè chì v'emu da aiutà ? Hè a ghjustizia divina chì v'hà purtatu quì. Avete da pagà per e vostre colpe, ciò chì fala in u tafone ùn colla mai più."

A voce di a zitella era stata chjara, avia parlatu senza a minima incisa. Dick a vardava intransanditu, ùn ci cridia, s'era surtitu d'una trappula tamanta per finisce in manu à trè mirdosi. Era u so ghjocu è ùn ci pudia nulla.

         - "Sapete quale sò ?"
         - "Site quellu chì hè cascatu, quellu chì u distinu hà purtatu quì è ci basta."

Dick capì, à 'sse parolle, chì i denti di i cani sarianu stati dolce carezze in paragone à l'odiu fretu ch'ellu lighjia in u sguardu di 'ssa zitelletta bionda. L'omu sentì a pena, si tuccò u lapru è fighjò e so dite taccate di sangue.



VIII


Circondu di London u 21 di farraghju di u 1990, miziornu è quartu.


L'usciu s'era apartu è un omu si tinia di punta à elli minaccendu li cù una pistola. Era fittu, longu, capelligrisgiu è purtava un paghju di spichjittini tondi. Era vistutu d'un mantellu marrunicciu, frustu quante ellu. I trè giuvanotti pinsonu à tempu a listessa cosa, ùn sapianu quale ellu era 'ssu tippu ma un affare era sicuru, ùn era micca Dick Silver.

Funu cinque minuti di piombu. Nimu à apre bocca, nimu à vulè rompe 'ssu silenziu è po l'omu parlò.

         - "Sò sguasi vint'anni ch'o vi cercu è avà, vi tengu mansa d'assassini. Hè vinuta l'ora di pagà."

Bernie, Mark è Steven sentinu a stessa frizzura carizzà li a disca'u spinu, ùn cunniscianu l'omu ma capianu ciò ch'ellu dicia. Mark pinsò ch'ella era forse l'ora di scioglie 'ssu nodu chì li strignia u corpu dapoi tant'anni, forse u mumentu di fà i conti. S'era vulsutu arrizzà ma, una volta di più, Bernie s'era messa trà ellu è a so vuluntà parendu lu cù u bracciu. Steven ellu, stava mutu, ochjisburlatu, vardendu un colpu à unu, un colpu à l'altru, azzinchendu si à u so futtogliu.

        - "È pagà ch'è ?" Disse Bernie di a so voce tagliiva.
        - "U vostru crimine, ùn v'arricurdate, quellu ghjornu di maghju in 'ssa furesta, ùn v'arricurdate ?" Rispose l'omu mughjendu.
        - "Ùn era cà ghjustizia, era un mostru !" Steven s'era cappiatu, sudava, era rossu inciabannatu è suffiava cum'è un boie.
        - "Forse chì Dick Silver era un mostru, ch'ellu meritava a so sorte ma di què, chì ne pinsate ?" Dette 'sse parolle l'omu lampò u saccu rossu ch'ellu tinia in a so manu manca in pedi à i trè amichi. Cascò nant'à u marmaru cù un rimore seccu da ghjaccià li u sangue.

2 commentaires: