vendredi 25 mars 2011

Neanderthal (1/3)

Una nuvella di Stéphane Ancey




I.
Pau, Bearn, Luni u 27-08-2012 versu 10 ore di mane.


-         « Allò, Faustine ? quì hè Larrieu. C’è statu torna un sterpu in la valle d’Aspe. Infine dicu un sterpu ma c’hè solu una pecura morta. Da l’avà ùn si sà ciò ch’ellu hè. Sempre listessa fattura… Ci vole chè tù colli à vede, per rendeti contu soprallocu… Ti docu u locu pricisu, aspetta… »
Faustine ùn si face micca prigà per cambiassi, ricote i so attrazzi è andassine. Sciacca u so sacchittone nu u 4x4 è… via ! Hè per quessa ch’ella face stu mistieru, micca per stà chjosa trà quattru muri chì i scartafacci, à ella, li garbanu pocu è micca… Hè un mistieru, ma nanzu tuttu hè una passione. Sopr’à tuttu ‘sse stonde passate nant’à u tarrenu. Quandu chì Jean-Benoît Larrieu, u direttore di l’UGP (Uffiziu di Gestione di i Predatori) publicò un annunziu per custituisce a so squadra dece anni fà, vidì ‘ssu postu di rispunsevule scentificu cum’è un’uccasione chì ùn ci vulia à mancalla. Si prisintò cù u so Dutturatu novu frammante è fubbe pigliata. Era a listessa passione per a natura è u salvaticume, soprattuttu quelli di i so lochi pireneani cusì cari, chì l’avia sempre mutivata per fà i so studii di veterinaria. È oghje avia sta furtuna tamanta di pudè addunì a so passione è u so mistieru.
Di sicuru tuttu ùn era sempre cusì faciule. Certe volte i pastori c’avianu persu unu o parechji animali a ricivianu cù una certa sfidatezza. Ch’ella fussi bearnese di ceppu, soca dinù una donna, l’aiutava assai per fassi accittà megliu c’à qualchì technocratu pariginu ! Ma c’era sta lita vechja nant’à l’affare di l’orsu : Aspessu i muntagnoli pinsavanu chì i technichi di u Statu eranu di cumbriccula cù l’eculugisti.  Eculugista, Faustine l’era zenza dubitu, ma micca cum’è certi khmer verdi chì vulianu fà di e so muntagne un santuariu. Ella pinsava chì l’omu duvia tene a so piazza nu l’ecusistema, a piazza impurtante chì era a soia dipoi seculi è seculi di pasturalisimu, seculi è seculi d’invistite sempre listesse c’avianu datu à ‘ssi lochi a so fisiunumia. Tuttu què era un tisoru chì ci vulia à prisirvallu. Ma e bestie, è l’orsu in particulare, ci avianu anch’elle a so piazza. L’orsu di i stalvatoghji, l’orsu di e fole à veghja, l’animale miticu chì persunificava e Pirenee. L’orsu arrittu, mezu animale mezu umanu, l’orsu o l’orcu un si sà più… u solu fattu ch’ellu fussi custì, à spirdà per ‘sse fureste, dava à ‘ssi lochi un’antra dimensione. Strada facendu Faustine si ripassa u filmu di i so dui incontri cù a bestia. Solu dui ! in sguasi dece anni, è quante nuttate in furesta, agrunchjata ind’una posta, cù un mischiu di spiranza è di paura chì li ciangotta u core… quandu chì u ventu in le fronde diventa murtulone, chì u stritu d’un acellu ùn pò esse cà una strega, è chì un ragiu di luna nant’à una rama dissegna e bracce d’un mostru affanosu… è li rivenenu ‘sse fole paisane chì a so mammone li cuntava, di l’omi salvatichi chì stavanu in furesta è chì ne surtianu ogni tantu per chjappassi qualchì giuvanotta…
Un ora di stradone, un quartu d’ora nant’una pista, è per compie sguasi duie ore di marchja. Eccula chì ghjugne. Atteppa versu u stazzu duve ellu c’è digià a ghjente : dui giandarmi, u merre di u paisolu è Pierre Caze, u pecuraghju. E prisintazione fatte, avvianu sin’à u locu di u sfracellu.
-         « Avete fattu cum’è a v’hà detta monsieur Larrieu ? »
-         « Iè o madama » risponde Pierre. « L’aghju trova cusì stamane à ban’ora è ùn aghju più toccu nulla. »
Faustine principia a so ispizzione nant’à l’animale chì ghjace nu l’arba, à l’orlu d’un boscu zeppu zeppu di foi è di ghjallighi. Sangue, poch’è micca. Un travagliu pulitu, sguasi scirurgicale. L’assassinu l’hà troncu u collu, dopu li hà apartu u corpu per magnassi u fegatu è li hà tagliatu un cusciottu per sciaccassilu à l’ascosu.
-         « Cume a saparanu st’animali chì u fegatu hè carcu à vitamine A ? » dumanda u merre. « Lighjaranu e riviste di medicina ? »
-         « O andate ! o sgiò merre ! avà ùn ci hè più nimu chì e leghje ‘sse riviste : si sà tuttu cù internet ! » dice Faustine sempre pronta à dà a corda. Ma si volta subitu versu u pastore, appinuccia scunfitta… « Scusate…  vardate : a carne, a pelle, ùn sò manc’appena mastucate. Nulla à chì vede cù ciò ch’elli ponu fà i cani… »
-         « Dunque saria un orsu ? » dumanda unu di i giandarmi.
-         « Iè, forse. »
Dice cusì ma Faustina dubbiteghja quantunque. Da e prime muntagnere in quà ci hè statu più d’una dicina di bestie morte in cundizione simile. Una o duie à ogni colpu, micca di più, sempre ind’è u listessu rughjone, un settore di vinti chilometri quadrati à pocu pressu, ingiru à a furesta d’Issaux. Ciò chì stona appena à Faustine, hè chì da l’avà ùn ci sia statu un veru scempiu. A sà ella chì quandu l’orsu minaccia, a banda hè talmente spavintata ch’ella si pò ancu lampà sana sana da un tippale. Ma tandu chì sarà ? Una lince ? Ùn si sà mancu s’ella hè prisente nu e Pirenee. Pò esse ancu qualchì pantera, qualchì N.A.C. chì si saria salvatu ? 
Ma ùn vole dì : i pastori accusanu l’orsu ! È dipoi qualchì mese a situazione hè torna à cane pisatu trà elli è l’eculugisti. Per appacià e cose, e cunsigne di u Statu sò di rimpattà e vittime zenza troppu circà à capì. Ci vole à dì chì u pianu di riintruduzzione prevede un rimpattu di 150€ à pecura s’ell’hè un orsu. Astrimente, ci vole à scumbatte cù l’assicuranze. Ma à Faustine, ùn li cunvene micca troppu : di circà à capì hè u so mistieru.


1 commentaire:

  1. S'avvia bè l'affari è dunque senza più tricà mi ne vocu à leghje u sèguitu...

    RépondreSupprimer