vendredi 26 novembre 2010

À mumenti, à mumenti...

Una cunfissioni di
Francescu Viangalli





Sta volta ùn vi scrivu micca da espone cuncezzioni annant’à un sughjettu attalintatu. Nemancu da empie l’ultimu bloggu di Marcu Biancarelli. Innò. Scrivu da fà cunnosce a verità, nanzu di cummette un attu gravissimu. chì a verità, fussi ella goffa, hà da esse detta.
   A facciu à l’accorta. Aghju un amicu in cuntinente, vechju è malatu, chì stà murendu. Un omu di cultura, astutu è finu, chì hà sempre fattu u bè in a so vita sana. À a so età, avanzata assai, ùn saria tantu tristu ch’ellu morghi in pace, s’ellu ùn c’era sta scruccona chì s’appronta à chjappalli i so soldi. Una santamaddalena chì hà pighjatu u cuntrollu di a so mente, è chì u tomba à manu à manu.
   Ghjunta in Francia da a Ripublica Cecca dece anni fà, issa “donna” si era marita à l’iniziu cù un figliolu di riccu, è l’avia fattu un zitellu. Avia cusì pussutu uttene a naziunalità francese, cù tutti i diritti chì ci sò liati. Quandu l’apparse chì u maritu ùn averia mai a casca di i parenti, è chè li ci vurria à travaglià, decise di lasciallu. Prufittendu di a so debulezza - era ellu suvitatu da un psichiatru dà stabilizà a so persunalità schizufrena - u lasceti è divurziò. È tandu u mo amicu affacò in a so vita. Solu è vechju, li mancava una cumpagnia femminile, è nostra dimonia ne prufittò. Li rigalò a so prisenza, falsa ma allistita bè, i so motti, falsi quant’è scelti, è u mio amicu cascheti  in a trappula. Li fece scecchi, chì a tinta pritendia d’ùn avè soldi pè allivà u so zitellu, li rigalò una vittura, eppò infine... un appartamentu. In u frattempu, issa “donna” scuntrò un pòveru musicante spatriatu in Berlinu, è riescì à amasgiulallu anch’ellu. Li prumesse di pighjà a pilule, ma ùn a facia è per causa : vulia cascà incinta, senza privenelu ; chì malata ch’ella era da a sclérose en plaques, t’avia bisognu di parturisce pè rallentà a corsa di a malatia. Stu pezzu di bravura riesciutu, annunzieti infine a nutizia à u mo amicu, u quale allora, ùn sapendu più chì fà, li prupunì, addisperatu è debbule, di ricunnosce u zitellu ; è chì zitellacciu, chì partia bè in a vita quellu... Quandu pocu dopu a vichjaia pighjò a suprana, u mo cumpare si disse chì a morte s’avia da vene, è tuttu s’accilirò. Ed eccu chì ci semu avali : una simana fà, u mo amicu hà fattu un’attacca, è ghjace dapoi in u so lettu d’uspedale. A dimonia, chì hà capitu di stintu chì l’affare hà da compiesi, l’hà persuasu in furia di spusalla, è di ligalli l’appartamentu à tempu cù i so conti in banca. U matrimoniu, li hà spiegatu, li permetterà di tuccà una pensione di riversione, pè ella è u zitellacciu, ma ci vurrà, li hà dettu, à pighjà cauteli, val’à dì à mantene fora a famiglia di l’arranghjamentu –  u mo amicu hà quattru zitelli -, chì purria bè ùn esse d’accusentu...
  Avà, a rigrettu, mi sò trovu mischjatu à quella storia. U mo amicu m’hà dumandatu un cunsigliu pè cunturrà u dirittu di e successioni, è ùn possu falla, chì tuttu què mi dà u vòmitu. Aghju puru decisu di fà nece d’aiutallu. Ogni tandu, so perfettamente chì ghjè troppu tardi pè ellu : i disguasti sò dighjà qui. Ma feraghju quantunque ciò chì ci vole à fà. Aghju pruspettatu i lochi è percorsu tutti i curridori di l’uspedale, diserti à a sera, è duv’ellu ùn passa nimu. Camerà, ùn ci n’hè micca, d’altrò, mi ne sò assicuratu. Datu chì u scalone à e camere risona assai, ci vurrà à fà à l’arma bianca. Basta à aspettà ch’ella venga in fine di ghjurnata, issa dimonia, è suvitalla da daretu. Un cultellu... Un cultellinu... u mio Benchmade, hè tuttu ciò chì mi bisogna. Eppò vogliu risèntela, sbattèndusi, stilittata in i reni, è strangulata da l’altra manu. Senteraghju u so soffiu caldu in palma avvitendu a faia, chì mi cunterà, spinghjendusi, a fine di tutti i so sogni perversi. Quandu ùn si muverà più, o forse pocu nanzu, u ritireraghju u cultellu pè cambià impugnatura. Pighjeraghju a faia cum’è pic à glace, è tandu, a vi ghjurgu, chì issu mumentu l’aspettu, u li ciutteraghju dulcissimu in gola. Avvedeci, o dimunietta, avvedeci, chì ghjustizia ùn t’hà sminticatu...
Forse amparerete a fine di a storia in u ghjurnale. Forse. O forse no. Ùn m’inchietu micca. Sè ci la facciu in veru à ùn esse vistu, u mondu averà sminticatu l’affare da qui à un mese. È ùn ne senterete più parlà. Ghjè cusì, o amichi, ch’ellu funziuneghja u mondu : e più belle cose ùn duranu mai è u sangue, cum’è i fiori, perde prestu u so addilettu, da smarisce pè u sempre in i penseri vani di tutt’inghjunu.

4 commentaires:

  1. 212 pagini visti arimani.

    È u bloggu chì duventu un locu induva i futuri criminali passani à u cunfissiunali...

    Ecculu u spaventu assulutu !

    RépondreSupprimer
  2. si passa cusì....Ma a "sclerose en plaques",ùn hè micca frenata quandu si parturisce,ghjè u cuntrariu,ne sò qualcosa......

    RépondreSupprimer
  3. Se una donna si face amazza di cultellu a l'uspedale, sapemu chi
    ghj'he a l'ave fatta..

    RépondreSupprimer
  4. U vuleti cunnoscia u top 5 di i testi i più letti ?
    Ecculu par avali (evuluighja in pirmanenza)

    Un soffiu (Albertini) 123 visti
    Gran Cavaglieri (Biancarelli) 109 visti
    U baullu (Graziani) 83 visti
    Cronaca dopu verra (Desanti) 81 visti
    Sonniu à l'arrizzà (Santelli) 78 visti

    Dopu ci hè un pacchettu di testi à 70/50 visti, guasgi tutti in fatti. Eccu un altru indicatori di ciò chì si leghji o nò annant'à u foru.

    Aghju rimarcatu dinò chì l'ultimu testu in linea hè fighjulatu à bastanza.

    A l'avveniri (dopu à nuvembri). Lacaremu i testi in testa dui o trè ghjorna prima di mettani un novu. Ma prima : batta u record d'un mesi mittindu un testu à ghjornu ! Ah ! Ah ! Ah !

    RépondreSupprimer